UN PATRIARH CU DOUĂ PATRI

0

Slavica Jakelić

Pe 18 februarie, Biserica Ortodoxă Sârbă și-a ales noul patriarh – Porfirije Perić, în vârstă de 59 de ani. Noul Arhiepiscop de Peć, Mitropolit al Belgradului și Karlovacului, și Patriarh al Serbiei, este un teolog care a slujit timp de un an ca episcop al armatei sârbe, a reprezentat comunitățile religioase sârbe în Consiliul agenției de radiodifuziune a țării sale, și a petrecut ultimii șase ani ca Mitropolit al Zagrebului și Ljubljanei.

Chiar înainte de a fi ales, cei familiarizați cu lumea creștină ortodoxă au semnalat munca dificilă care îl așteaptă pe noul Patriarh al Serbiei. Așa cum a scris Andreja Bogdanovski pe acest blog, patriarhul va trebui să facă față cerințelor pentru statutul autocefal al bisericilor ortodoxe Macedonene și Muntenegrene. Deși aceste cereri nu sunt noi – în cazul Macedonean, ele sunt de mai mult de o jumătate de secol – vechea istorie nu le face mai puțin presante. Pentru a le aborda, Porfirije va trebui să navigheze în disputele instituționale și teologice, împreună cu problemele politice și teritoriale profunde care încă modelează viața regiunii.

Munca lui Porfirije devine mai complicată odată ce ne îndreptăm atenția asupra Kosovului, iar Patriarhul Sârb știe asta prea bine. Deși perceput frecvent ca un modernist care va conduce acum o biserică conservatoare, atunci când vine vorba de Kosovo, Porfirije probabil va menține cursul predecesorilor săi. „Kosovo este pentru noi”, a declarat el la înscăunarea sa, „un cordon ombilical care ne leagă de esența identității noastre”, este „legământul nostru”. Declarația lui Porfirije, ar trebui subliniată, a avut loc înainte de a doua parte a riturilor sale de instalare, care au avut loc la mănăstirea Peć din Kosovo.

Întrebările referitoare la adevăratul caracter al modernismului lui Porfirije și a schimbărilor pe care el le va dori sau le va putea introduce nu vor face decât să se aprofundeze cu considerațiile imensei influențe publice de care se bucură Biserica Ortodoxă în Serbia, și mai ales în ceea ce privește apropierea de lungă durată și fără ambiguități a elitelor religioase și politice ale țării. Având în vedere implicațiile pe care le-ar putea avea alegerile lui Porfirije pentru actualul președinte Sârb Aleksandar Vučić, unii jurnaliști din regiune au observat rapid că Porfirije și-a dovedit apropierea față de guvernul lui Vučić chiar înainte de a deveni Patriarh. Ni se spune că Porfirije a fost central pentru concedierea membrilor Facultății de Teologie din Belgrad, care au vorbit public despre corupție și abuzuri la instituție. Cu doar câteva luni în urmă, Porfirije a criticat public „icoana” societății civile Sârbe, Sonja Biserko, care a lucrat în favoarea drepturilor omului de pe vremea lui Milošević. Cu această ocazie, Porfirije a sugerat că critica puternică a lui Biserko față de actualul președinte Sârb a constituit o campanie „orchestrată” împotriva guvernului și „aproape a întregului popor sârb”.

Dar la fel cum comentatorii din regiune au subliniat că pașii viitori ai lui Porfirije vor fi constrânși de treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Sârbe și de poverile politicii și a istoriei, majoritatea personalităților publice din Croația au răspuns la alegerea sa cu entuziasm și bucurie. Pentru ei, Porfirije în calitate de cap al Bisericii Ortodoxe Sârbe a fost un semn al noilor începuturi în relația dintre Croația și Serbia și Biserica Catolică Croată și Biserica Ortodoxă Sârbă. Aceste relații au fost împovărate de narațiunile conflictuale ale suferinței și distrugerii din timpul Războiul din anii 1990 în Croația, prin relatările diferite despre rolul Bisericii Catolice în timpul regimului Ustaše nazist-păpușar în cel de-al doilea război mondial și disputele cu privire la numărul de Sârbi uciși în acea perioadă.

În ciuda controverselor de lungă durată și a conflictelor violente recente dintre Croația și Serbia, oricine este familiarizat cu mandatul lui Porfirije ca Mitropolit al Zagrebului și Ljubljanei nu este surprins de revărsarea sprijinului și de așteptările ridicate pentru noul său rol. În ultimii șase ani la Zagreb, Porfirije a devenit cunoscut nu numai pentru prezența sa activă în viața capitalei Croate și a acestei țări, dar și mai mult pentru angajamentul său activ în crearea spațiilor de dialog. Timp de doi ani, el a fost o forță liniștită în spatele întâlnirilor lunare ale unor personalități publice de toate mediile – creștini, atei, și gânditori agnostici, lideri politici și religioși, universitari și intelectuali publici, activiști feministe și jurnaliști – în timpul cărora au discutat despre etică și teme politice. Acestea au devenit cunoscute sub numele de „Cercurile lui Porfirije”. Datorită rolului său în asigurarea spațiului și a impulsului organizațional pentru aceste cercuri, Porfirije a câștigat respectul și încrederea multora, deoarece, în cuvintele fostului președinte Croat și al unui participant la aceste convorbiri, Ivo Josipović, ‚un om înțelept și blând’. Mai presus de toate, Porfirije a devenit cunoscut pentru angajamentul său fără echivoc față de ecumenism. În prima sa adresare publică ca Mitropolit de Zagreb și Ljubljana, Porfirije a mărturisit că „era Sârb, dar înainte de toate celelalte lucruri … creștin, și aceasta este o valoare universală.” Într-o altă ocazie, la fel ca în acțiunile sale umanitare concrete din timpul recentelor cutremure din Croația, el a afirmat universalitatea creștinismului ca „credință de dragoste și pace”, argumentând pentru egalitatea tuturor oamenilor și afirmând sarcina Bisericii ca slujitor al „păcii și unității”.

Cu toate acestea, în accentul pus de Porfirije pe ecumenism, nu limbajul teologic creștin al universalității și al unității creștine necesită atenție: aceste trope au devenit obișnuite în discuțiile despre eforturile ecumenice. Ceea ce necesită mai multe cercetări și ce a fost neglijat în majoritatea rapoartelor despre munca lui Porfirije este discursul său despre atașamentul față de oamenii pe care i-a întâlnit și cu care a lucrat în timp ce locuia în Zagreb. Așa cum a scris jurnalistul Croat și prietenul lui Porfirije, Drago Pilsel, în cel mai consacrat moment al înființării sale ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în mijlocul Belgradului, Porfirije a declarat că Croația a devenit „a doua patrie”. Popoarele Croate și Slovene pe care le-a cunoscut ca Mitropolit, a mai spus el, au fost exemplare: au devenit modelul pentru el, ceea ce va tinde să îngrijească „în anii următori”.

În cazul lui Porfirije, experiențele concrete de a trăi cu, și de a se angaja pe deplin, într-un dialog cu cetățeni de tot felul de națiuni și angajamente ontologice, sentimentul de încorporare în locuri și apartenența la grupuri specifice de oameni – care nu au luat de la angajamentul noului Patriarh față de ecumenism, l-a încurajat. Dacă noul conducător al Bisericii Ortodoxe Sârbe va inaugura un nou capitol în relațiile dintre lumea creștină ortodoxă și Biserica Romano-Catolică, va fi lăsat pe seama cărturarilor religiei și a teologilor să exploreze adevăratele surse ale eforturilor ecumenice lui Porfirije. Și aș argumenta că va necesita instrumente analitice și perspective normative diferite, mai deschise, pentru a înțelege cum noțiunile de dialog și unitate creștine pot apărea nu din opoziție, ci din intersecția, a universalismului teologic creștin și a atașamentul și a apartenenței fiecaruia.


Slavica Jakelić este Richard Baepler Profesoară Distinsă în științe umaniste la colegiul de onoare al Universității Valparaiso. Este autoare la Collectivistic Religions și lucrează în prezent la două cărți, Pluralizing Humanism și Ethical Nationalisms.