Betsy Perabo

Scriind într-un jurnal în ajunul Crăciunului 1904, episcopul Nikolai din Japonia își exprima profunda întristarea pentru pierderile rusești în cursul războiul ruso-japonez. Nikolai a rămas la Tokyo în timpul războiului, la cererea adunării ortodoxe japoneze pe care a servit-o de mai bine de patru decenii. Suferința lui a fost cu atât mai dificilă, deoarece trăia alături de creștinii japonezi pe care i-a cunoscut de mulți ani, care—în mod corespunzător, a spus el—sărbătoreau propriile lor victorii. El își exprima dorința de a transcende această suferință atunci când este alături de colegii săi creștini, scriind:

Locuiesc acum într-o casă cu două etaje. La etajul superior suntem cu toții copii ai Tatălui Ceresc; pe etajul respectiv, nu există japonezi, nici ruși. De cele mai multe ori, încerc să fiu acolo … Împreună ne implicăm în fapte creștine pentru Biserică, traducere, publicare de cărți, chiar ajutor creștin pentru prizonierii de război sau japonezii răniți – toate acestea sunt potrivite pentru copiii Tatălui ceresc.…. Dar, uneori, o stare de suflet apăsătoare mă trage în jos la etajul inferior, unde rămân singur, fără japonezi… Trebuie să merg la etajul superior, unde nu există mânie … Trebuie să fiu un locuitor al etajului superior.[i]

Într-un twist asupra formelor clasice ale „doctrinei celor două”—două orașe, două regate, două guverne—Nikolai caracterizează coexistența „regatelor pământești” și a „regatul ceresc” ca două etaje ale aceleiași case, cu etajul inferior împărțit în două secțiuni separate. Ceea ce dezvăluie versiunea lui Nikolai din această construcție teologică, intre timp ce altele nu, este multiplicitatea regatelor pământești. Traducerile scripturistice reflectă acest lucru: Apocalipsa 11:15—declarația îngerului că „împărăția acestei lumi a devenit împărăția Domnului nostru” (NRSV)—a fost tradusă și ca „Regatele acestei lumi au devenit regatele Domnului nostru” (KJV). Nu putem considera în mod abstract modul în care propria noastră „împărăție pământească” se raportează la împărăția cerească fără a ne aminti de această multiplicitate.

Cum l-a ajutat acest concept pe Nikolai să se gândească la războiul ruso-japonez, și cum i-ar putea ajuta pe creștinii americani să se gândească la războaiele și conflictele din propria țară? Astăzi, creștinii care vorbesc împotriva acțiunilor militare întreprinse de propriul guvern pot fi acuzați de lipsă de patriotism și dezinteres în protejarea poporului. Deși justificările non-teologice și pragmatice ale acțiunilor întreprinse—cum ar fi, de exemplu, în cazul uciderii vizate a generalului iranian Suleimani—pot fi, și ar trebui să fie, dezbătute, aici mă voi concentra pe o presupunere teologică care uneori stă la baza acestor argumente: că propria țară și populația sa sunt, în mod inerent, mai valoroase în ochii lui Dumnezeu decât cealaltă țară și populația sa. Dacă credem acest lucru, am putea ajunge să credem că este cazul să renunțăm la legile conflictelor armate care le plasează pe condiții morale de egalitate.

Ca un creștin cu conexiuni profunde cu mai mult de un regat pământesc, Nikolai din Japonia a fost bine poziționat să ia în considerare astfel de probleme. Nikolai a ajuns în Japonia în vara anului 1861 și și-a petrecut aproape tot restul vieții acolo. Studiul său intens asupra limbii și culturii japoneze i-a facilitat misiunea către japonezi. A hirotonit primii preoți și diaconi de origine japoneză și a început eforturile pentru a construi o catedrală ortodoxă la Tokyo, care a fost dedicată în 1891. Până în 1900, au fost hirotoniți 376 preoți ortodocși japonezi și aproximativ 26.000 de creștini ortodocși în Japonia.[ii]  

Succesul lui Nikolai în construirea unei Biserici Ortodoxe Japoneze pe la sfârșitul anilor 1800 s-a confruntat cu provocări când Japonia a intrat într-un război cu Rusia la începutul anului 1904. El a anunțat că va înceta să conducă rugăciunile publice ale Bisericii Ortodoxe Japoneze, pentru a evita rugăciunile pentru succes a împăratului și armatei japoneze în lupta lor împotriva propriei sale națiuni. Dar a recunoscut dreptul—și, de fapt, responsabilitatea—poporului japonez de a lupta pentru propriul împărat și de a se ruga pentru succesul armatei sale.

În timpul războiului, el s-a grăbit să stârnească îngrijorările potrivit cărora creștinii ortodocși japonezi erau predispuși să fie neloiali față de Japonia din cauza fidelității lor către biserica ortodoxă. Neînțelegerea centrală, spuse el, este că creștinii ortodocși cred că împăratul este capul bisericii. Acest lucru este complet fals: singurul cap al bisericii este Iisus Hristos. El afirmă: „Ca fratele tău în credință, împăratul rus dorește desigur doar să fiți buni creștini care îndeplinesc toate obligațiile creștine, inclusiv respectarea credinței voastre și loialitatea față de patrie și împăratul vostru” (105). Nikolai nu citează țarul aici, ci spune ceea ce presupune că trebuie să fie poziția sa.

Teologia lui Nikolai este, desigur, înrădăcinată în propria sa situație istorică. Având legături profunde cu două state pe care le consideră ca fiind esențial morale, Nikolai nu ia în considerare dacă este potrivit să lupți în numele unui împărat corupt sau într-un război nedrept. El nu trebuie să se confrunte cu această problemă și nici nu trebuie să ia în considerare modul în care un stat ortodox s-ar putea confrunta cu un stat fără creștini.

Cu toate acestea, el face generalizări despre modul în care creștinii ar trebui să se raporteze la națiunea lor. „Dragostea de țară este naturală și sfântă”, scrie el; și el aplică acest principiu atât japonezilor, cât și rușilor (95). În octombrie 1904, Nikolai oficiază la slujba de înmormântare pentru a onora soldații ortodocși japonezi care au fost uciși în acțiune în războiul împotriva propriei sale țări. În slujbă, el le spune congreganților săi că cei uciși în război sunt frații lor și proprii săi „copii spirituali”. El adaugă: „Astfel, voi, cu dragoste frățească, iar eu, cu dragostea unui tată, aduc cereri călduroase lui Dumnezeu că El le va imputa strădaniile și moartea lor, întreprinse de ei în îndeplinirea îndatoririlor față de Patrie și Stat, ca faptele sfinte ale martirilor și îi va răsplăti cu Împărăția Cerurilor” (1). El spune că este acceptabil ca toată lumea să își servească „Patria pământească”, dar observă că toți oamenii, indiferent de naționalitate, aparțin „Patriei cerești” (95).

După cum indică Nikolai, atunci când suntem în război, nu este ușor să vedem cetățenii unei alte țări ca frații și surorile noastre, sau să susținem legile internaționale care necesită un tratament egal pentru toate țările. Suntem înclinați să privim soldații țării noastre într-o lumină diferită de soldații unei alte țări. Principiile teologice ale lui Nikolai ne spun că este greșit.

Chiar dacă nu suntem de acord cu concluziile sale, Nikolai este martor pentru noi cum este pentru un creștin pe tot parcursul vieții să trăiască în timp de război și să lucreze teologic prin sensul acestor experiențe. La începutul războiului, prietenul de lungă durată a lui Nikolai, și colegul traducător Pavel Nakai, scrie o rugăciune prin care îi cere lui Dumnezeu să dea victoria trupelor japoneze. Nikolai spune că rugăciunea este potrivită, dar adaugă că, atunci când a fost citită în catedrala ortodoxă din Tokyo, el s-a rugat în tăcere „pentru acordarea victoriei propriului [său] împărat” (106). Doi bărbați care se închinau în aceeași biserică, dar se rugau în același timp pentru rezultate diferite la războiul continuu: aceasta este viața lui Nikolai în timp de război, iar acest lucru îl informează și îl instruiește cum să navigheze viața în propriul său regat pământesc, în casa sa cu doua etaje.

Betsy Perabo este profesoară de studii religioase la Western Illinois University și autoare a cărții Russian Orthodoxy and the Russo-Japanese War (Bloomsbury, 2017).

[i] Betsy Perabo, Russian Orthodoxy and the Russo-Japanese War (Bloomsbury, 2017), 149. Alte citări din text provin din această sursă.

[ii] Samuel Hugh Moffett, A History of Christianity in Asia, Volume II: 1500 to 1900 (Orbis, 1998), 507.

Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.