CRIZA DIN TIGRAY ȘI POSIBILITATEA CONSTITUIRII UNEI BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE ÎN REGIUNE
de Habtom Yohannes

Războiul aflat în desfășurare în Tigray, leagănul creștinismului etiopian ortodox Tewahdo, ar putea duce într-o altă scindare a Bisericii Tewahdo Ortodoxă Etiopiană (EtOTC), de data aceasta într-o Biserică Tewahdo Ortodoxă Etiopiană din Amhara și o Biserică Ortodoxă Tewahdo cu sediul în Tigray, slăbind în continuare a doua cea mai mare biserică ortodoxă după Rusia și cea mai mare biserică a creștenismului oriental. Prima scindare a Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahdo a avut loc în 1994, când Bisericii Eritreene Ortodoxe Tewahdo (ErOTC) i s-a acordat autocefalia de către regretatul Papă Shenouda III după independența eritreeană de Etiopia la 24 mai 1993 (Stéphan, Bonacci și Persoon, 2014). Dacă Tigray optează pentru secesiune din Etiopia și își stabilește propriul stat național independent, precum eritreenii, atunci Alexandria nu are altă opțiune decât să acorde autocefalia Bisericii Ortodoxe Tewahdo (TOTC) Tigray. Ambele opțiuni, autocefalia sau continuarea ca parte a sinodului etiopian, implică provocări imense.
În mod ironic, actuala criză etiopiană a început să apară în aprilie 2018, când Abiy Ahmed Ali a devenit prim-ministru[i] celei mai populate țări din Africa după Nigeria. Imediat după ce Abiy Ahmed a ajuns la putere, el a eliberat toți deținuții politici și a acordat amnistie tuturor exilaților nemulțumiți pentru a reveni în Etiopia, inclusiv grupurilor de opoziție și mass-media lor care erau stabilite în Europa și Statele Unite. Unele dintre aceste grupuri de opoziție etiopiană își aveau armata în Eritreea vecină. După ce Abiy Ahmed și președintele eritreean, Isaias Afwerki, au semnat un acord de pace în capitala eritreeană, Asmara, pe 9 iulie 2018, opt grupuri rebele s-au întors în Etiopia. Mai mult, Ahmed a mers până în Statele Unite pentru a-l convinge pe patriarhul Abune Merkorios (un Amhara) și sinodul său să se întoarcă acasă după 27 de ani de exil și să se împace cu sinodul etiopian sub conducerea patriarhului Abune Mathias. Toate acestea i-au adus lui Abiy Ahmed Premiul Nobel pentru Pace din 2019. Cu toate acestea, Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF), care a dominat Etiopia în ultimii 27 de ani, s-a simțit înstrăinat de viteza transformărilor.
Majoritatea celor aproximativ 70 de milioane de Tewahdos[ii] aparțin grupurilor etnice Amhara (aproximativ 30 de milioane) și Tigrawot (nouă milioane). Aproximativ trei milioane din cele șase milioane de eritreeni sunt adepți ai aceleiași Biserici ortodoxe Tewahdo. În ciuda diferențelor politice și etnice, clerul din grupurile etnice Amhara, Tigrawot și Tigrinya au trăit și slujesc împreună în mănăstiri și biserici din Eritreea, Tigray și alte părți ale Etiopiei și din Ierusalim. Toți stăpânesc limba liturgică Ge’ez chiar dacă nu stăpânesc reciproc limbile vernaculare. În diaspora din Europa și SUA, se observă aceeași unitate între credincioși și clerul tuturor celor trei grupuri etnice: stâlpii Tewahdo. Pe lângă religia Tewahdo, toate cele trei grupuri etnice sunt legate istoric, cultural și lingvistic[iii]. Cu toate acestea, în perioade de criză politică și războaie precum cele la care asistăm din noiembrie anului trecut, etninicitatea destramă unitatea religioasă Tewahdo.
Când Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF) a preluat puterea în 1991, încetând guvernele succesive dominate de Amhara încă din 1865, a înlocuit Patriarhul canonic Abune Merkorios (Amhara) de către regretatul Abune Paulos (Tigray), absolvent a Seminarului Teologic lui Princeton, care a fost succesat de Abune Matthias în 2013, tot din Tigray. Abune Merkorios a fugit în SUA și a înființat Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahdo în exil. Primul ministru Abiy Ahmed i-a împăcat pe cei doi în august 2018 și, de atunci, Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahdo este condusă de doi patriarhi. Când tensiunea dintre Abiy Ahmed și fostul său partener de coaliție dominant, TPLF, a atins un punct de fierbere, Abune Mathias a mers în capitala lui Tigray, Mekelle, cu 52 de reprezentanți ai diferitelor grupuri religioase pentru a intermedia. Când acest lucru a eșuat, guvernul etiopian a acuzat forțele TPLF de un atac preventiv asupra forțelor etiopiene staționate în Tigray. Forțele federale etiopiene sprijinite de forțele speciale Amhara din Amarha (unul dintre cele zece state federale bazate pe etnicitate din Etiopia și stat vecin cu Tigray), forțele eritreene și dronele din Emiratele Arabe Unite au declanșat un război devastator împotriva lui Tigray. Inițial, Abune Mathias a susținut războiul denumit „Operațiunea lege și ordine”.
Cu toate acestea, în luna mai a acestui an, Abune Mathias a publicat un mesaj video din Etiopia în care condamnă fără echivoc războiul împotriva Tigray drept fiind un genocid. El a făcut apel la lumea internațională pentru a interveni imediat și a salva Tigray. Diferite mănăstiri și biserici din Tigray au fost avariate. Un număr necunoscut de lideri religioși au fost fie uciși, fie au fugit din Tigray. În acest mesaj, patriarhul spune că a încercat în repetate rânduri să își exprime obiecția față de „barbarismul fără precedent” din Tigray, dar că a fost cenzurat și redus la tăcere. După ce videoclipul a devenit viral, Sinodul Ortodox Etiopian a declarat că videoclipul lui Abune Mathias nu reprezintă biserica. Impactul însă s-a repercutat în Etiopia și în diaspora. Susținătorii războiului l-au acuzat pe Abune Mathias că este agent al TPLF, în timp ce oamenii din Tigray au salutat videoclipul ca fiind ceva care „mai bine târziu decât niciodată”. În Philadelphia, o biserică ortodoxă etiopiană Tewahdo și-a schimbat numele în biserică ortodoxă Tewahdo din Tigray. În Europa, clericii Tegaru se organizează pentru a înființa o Biserică Tigray separată.
O eventuală Biserică Ortodoxă autocefală Tewahdo Tigray ar înseamna moartea Bisericii Ortodoxe Etiopiane Tewahdo din multe aspecte. Titlul oficial a Patriarhului etiopian este „Patriarh și Catolicosul al Etiopiei, Arhiepiscop de Axum și Ichege a Scaunului Sfântului Taklehaimanot”. Axum este numele imperiului antic unde creștinismul a fost introdus în secolul al IV-lea. Tewahdos etiopieni și eritreeni cred că Chivotul Legământului cu cele Zece Porunci este păstrat în Sfânta Maria Sion Axum (Hancock, 1993), unde regii etiopieni au fost hirotoniți din secolul al IV-lea până la domnia ultimului împărat, Haile Selassie I’, împărăția căruia a luat sfârșit în 1974. Etiopia a devenit oficial un stat secular, dar influența Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahdo în societate rămâne puternică. O biserică Tewahdo din Etiopia, Eritreea sau diaspora devine oficial o biserică după ce primește o replică a Chivotului Legământului cu numele unui sfânt ca patron, care în limba Ge’ez este numit Tabot (Amsalu, 2015). Tigray este, de asemenea, locul de unde nouă Sfinți din Siria au introdus și au transmis monahismul în Tigray, restul Etiopiei și Eritreea.
Are Biserica Tewahdo puterea spirituală și instituțională pentru a transcende diviziunile etno-politice din Etiopia, Tigray și Eritreea pentru a se recupera ca o singură familie de credincioși care împărtășesc mai mult decât răsturnările geografice și politice ale zonei? În ciuda imensei tragedii din Tigray, clerul din Amhara, Tegaru, precum și clerul din Eritreea au studiat, au slujit liturgic și au servit reciproc comunităților. Au binecuvântat nunți de căsătorii mixte de etiopieni, eritreeni și Tegaru, au botezat copii născuți din căsătoriile mixte și au oficiat înmormântări în Etiopia, Eritreea, Tigray și diaspora. Imensa tragedie din Tigray cere de la toți o căutare profundă a sufletului tuturor, în special a bisericii Tewahdo.
[i] Născut dintr-un tată musulman Oromo și o mamă ortodoxă Amhara Tewahdo, Abiy Ahmed, a fost membru activ al Bisericii Penticostale din Etiopia. Centrul puterii religioase și politice etiopiene a fost întotdeauna în mâinile membrilor Tigrawot (oameni din statul federal Tigray) și Amhara (oameni din statul federal Amhara) care sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Tewahdo care numără opt și respectiv treizeci de milioane. Răposatul împărat Haile Selassie avea un tată Amhara și o mamă Oromo.
[ii] Biserica etiopiană a inclus în numele său cuvântul tewahedo, un cuvânt Geʿez care înseamnă „unitate” și exprimă credința monofizită a bisericii.
[iii] Limba Amhara este amharică, limba poporului Tigrawot sau Tegaru din Tigray este Tigrinya la fel ca și a poporului din Eritreea. Eritreea are nouă naționalități, dintre care Tigrinya este cea mai mare. Toate cele trei sunt limbi semitice derivate din Ge’ez.
Lecturi suplimentare
Amsalu, T. (2015). The Ethiopian homily on the Ark of the Covenant: critical edition and annotated translation of Dersanä Ṣeyon: Leiden, Netherlands, Boston, Massachusetts: Brill.
Hancock, G. (1993). Sign and the Seal: The Quest for the Lost Ark of the Covenant: Simon and Schuster.
Stéphan, A., Bonacci, G., & Persoon, J. (2014). «The Ethiopian Orthodox Tewahedo Church and the Eritrean Orthodox Tewahedo Church». In Eastern Christianity and Politics in the Twenty-First Century (pp. 532-554): Routledge.
Originar din Asmara, capitala eritreeană, Habtom Yohannes este jurnalist olandez și doctorand la facultatea de filosofie, teologie și studii religioase de la Universitatea Radboud din Nijmegen. Ca parte a proiectului Consiliului European de Cercetare „Rescrierea ortodoxiei globale: creștinismul oriental în Europa între 1970 și 2020”, Yohannes studiază practicile textuale ale creștinilor eritreeni și etiopieni ortodocși Tewahdo din Europa din ultimii 50 de ani.