Jennifer Griggs

We Choose Abundant Life  este un document emis de intelectualii și teologii creștini care s-au întâlnit la Beirut pe 29 septembrie 2021 pentru a-și lansa viziunea pentru creștinii din Orientul Mijlociu. O alegere dură pentru acești creștini este prezentată în acest document, de a alege viața abundentă care este promisă poporului lui Dumnezeu în Deuteronom 30:19b („Alege viața, ca tu și urmașii tăi să trăiești”), care este atât alegerea, cât și provocarea preluată de acest grup de intelectuali creștini sau alternativa dură care este resemnarea cu moartea treptată a comunităților creștine din lumea arabă. Cu siguranță, această situație a populațiilor în scădere bruscă a comunităților creștine din Orientul Mijlociu este de netăgăduit. Documentul de intenție, We Choose Abundant Life, promovează o viziune progresivă a diversității culturale a societății din Orientul Mijlociu, în detrimentul unui accent restrâns asupra creștinilor ca minoritate asediată într-o lume islamică. În schimb, dorința este de a reinventa arabismul din proiectul modernist eșuat de arabizare forțată, pentru a deveni „un spațiu cultural și un concept cultural incluziv”. Acest arabism reinventat include bogăția diversă a identităților dintre Bisericile din Orientul Mijlociu, de la tradițiile siriace și armene până la cele ale bisericilor grecești și copte.

Metodologia de realizare a acestui lucru este ambițioasă, subliniind mai ales că abordarea teologică trebuie să fie riguroasă din punct de vedere intelectual și să folosească toate instrumentele oferite de științele umane moderne. Aceasta este o teologie contextuală care examinează situația geopolitică în relație cu discursul religios și praxis prin științele umaniste, cum ar fi istoria, știința socială și antropologia culturală. Scopul acestei severități intelectuale este de a permite o metodologie istorico-critică amplă care să înțeleagă cuvântul divin în contextul cultural al Orientului Antic. Documentul încearcă să evite fundamentalismul în toate formele sale, inclusiv o lectură fundamentalistă îngustă a textului biblic care ar ignora tipul de angajament critic oferit de științele umane. Această aversiune față de fundamentalism este extinsă și asupra grupărilor islamiste, dar aici se menține cu grijă distincția între două fenomene paralele: acțiunile acestor grupuri fundamentaliste violente și emigrarea în masă a comunităților creștine din Orientul Mijlociu în ultimele decenii. Prin urmare, fundamentalismul islamic nu este prezentat drept cauza principală a situației dificile în care se află acești creștini.

Documentul face o declarație clară cu privire la modul în care creștinii ar trebui să se relaționeze cu oamenii de alte religii, pe care ar trebui să-i considere frați și surori în sarcina de a susține „demnitatea și libertatea umană”. Această viziune a conviețuirii cu credincioșii altor religii este extinsă în special asupra musulmanilor și, desigur, musulmanii sunt cei care formează comunitatea religioasă majoritară cu care creștinii din Orientul Mijlociu trebuie să trăiască alături cu succes pentru ca viitorul lor în regiune să fie asigurat. Această realitate  neechivocă este una pe care documentul nu o confruntă în mod deschis, deși declarațiile de intenție, prezintă în mod clar aspirațiile liderilor și intelectualilor creștini ai acestui grup sub forma unei invitații către ceilalți de a li se alătura în formarea unei noi identități pluraliste pentru societatea arabă din Orientul Mijlociu. În mod evident, acesta este începutul dialogului necesar modelului de diversitate culturală și paritate religioasă care este avut în vedere pentru această societate; dialog care trebuie să includă o consultare pe scară largă cu reprezentanții multor alte comunități religioase. Între timp, o serie de răspunsuri formale la acest document din partea altor lideri religioși ne-ar permite să vedem în ce măsură această viziune poate fi cu adevărat împărtășită de acești alți religioși. Dorința de a se îndepărta de logica unei minorități exprimată de acești intelectuali este o aspirație care nu poate exista unilateral, ci trebuie îndeplinită și acceptată de cei care aparțin altor credințe religioase și orientări intelectuale din cadrul societății civile.

Documentul subliniază, de asemenea, misiunea sa de a se îndrepta către o cultură a dialogului și a apropierii, una care include în mod explicit evreii și musulmanii ca parteneri principali în acest efort inter-religios. Scopul acestei reînnoiri a discursului teologic este „să se îndepărteze de cultura polemicii și excluderii dintre Biserici și alte religii.” Prin urmare, comunitățile aparținând altor credințe decât creștinismul trebuie abordate cu deschidere către ascultare și cu dorința de a înțelege pretențiile religioase ale altor religii în termenii lor, mai degrabă decât judecate în întregime din perspectiva propriilor valori și pretenții la adevăr. Documentul Alegem o Viață Abundentă solicită deschiderea unui nou capitol relațiilor cu evreii care sunt văzuți ca parte integrantă a tapiserii religioase și a pluralismului din regiune. Din punct de vedere geopolitic, regimurile politice dictatoriale sunt respinse cu fermitate, alături de tendința de a căuta protecția minorităților religioase din astfel de locuri, care este mentalitatea limitată de a căuta o „alianță minoritară” care să nu servească viitorul pe termen lung al creștinilor din  regiunea Europei.

Acesta este atât un nou discurs teologic, cât și un nou contract social care se caracterizează prin incluziunea și deschiderea față de ceilalți. În mod esențial, acest nou discurs are un puternic accent etic, susținând libertatea personală și libertatea conștiinței ca fundație pentru înflorirea inovației și creativității care stau la baza modelului cultural al diversității. Cuiva i se amintește în mai multe momente în lectura acestui document de declarațiile ONU privind diversitatea culturală (2001) și libertatea de religie (articolul 18). Poate că una dintre cele mai mari provocări pe care le ridică viziunea Alegem Viața Abundentă este de a sugera că nu numai creștinii, ci și societatea în general, ar trebui să ajungă să-și aprecieze propriul rol de cetățeni în contribuția la binele comun. Deși au existat semne ale unor astfel de sentimente în Primăvara Arabă, când au apărut proteste populare în jurul percepției unor nedreptăți comune, este încă îndoielnic în ce măsură reversul, binele comun, este ceva care poate fi conceput și lucrat ca standard de pace în viața civică. Bunul comunității cuiva, religios sau etnic, este poate cel mai evident obiectiv în cadrul societăților arabe, iar cetățeanul ca individ independent este un concept mult mai familiar Occidentului. Este posibil ca ceea ce este necesar să fie o negociere atentă a acestor două concepte pe plan geopolitic, în recunoașterea faptului că responsabilitatea civică și rolul individului ca identitate autonomă este un concept mai mult ambiguu în societățile care nu au urmat (încă) istoria seculară ale Europei post-iluministe.